FC Universitatea Cluj a primit luni, 28 februarie, vizita formației Concordia Chiajna, în derby-ul etapei a 17-a din Liga 2. Fanii clujeni au fost prezenți, în număr mare, pe Cluj Arena și au afișat un banner pe care scria “STOP THE WAR!”, (“Opriți războiul!”), pentru a-și exprima solidaritatea față de conflictul armat din Ucraina.
Partida a fost câștigată de clujeni, scor 4-0, și a adus, matematic, calificarea în Playoff pentru aceștia. Golurile au fost marcate de Sebastian Tescan (min. 9), Ely Fernandes (min. 12), Romario Pires (min. 57), respectiv, din penalty, Florian Haită (min. 69). Ely Fernandes a fost desemnat MVP-ul meciului.
“Sunt bucuros că am reușit să ne calificăm matematic în playoff. Primul obiectiv l-am îndeplinit. […] E un început foarte important, ne asigură liniștea că vom avea încă zece meciuri în care putem realiza obiectivul suprem”, a declarat Erik Lincar, antrenorul clujenilor.
Calificarea în Liga 1, obiectivul sezonului pentru ‘U’ Cluj
Fanii clujenilor au afișat, pe lângă mesajul de solidaritate, un banner pe care erau scrise următoarele cuvinte: “Prin vânt sau ploaie, prin furtuni sau soare/ Suntem alături de voi, acasă sau deplasare/ Puteți să faceți un oraș să zboare/ Răsplătindu-ne cu o istorică promovare”.
Odată intrați în playoff, ardelenii vor juca zece meciuri, tur-retur, pentru ocuparea primelor patru poziții din clasament. Primele două echipe, la finalul playoff-ului, se califică automat în Liga 1, în timp ce ocupantele pozițiilor trei, respectiv patru, vor juca, în dublă manșă, barajul cu două echipe din Liga 1.
La momentul actual, Universitatea Cluj se află pe a treia poziție a clasamentului, la două puncte diferență de ocupanta locului doi, FC Hermannstatd, pe care urmează să o întâlnească, în deplasare, pe data de 8 martie.
VEZI ȘI:
FC Universitatea Cluj, acțiune caritabilă pentru Ucraina la revenirea pe Cluj Arena
U-BT Cluj-Napoca continuă șirul de victorii în Liga Națională
U-BT Cluj-Napoca revine în Sala Polivalentă din Cluj – vezi programul echipei
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: