Președintele Asociației Our Lifetime, Mihai Farcaș, invită Familia Regală a României să viziteze județul Mureș. Mihai Farcaș, care este și fondator al companiei Expert IT, este de părere că o vizită oficială a Familiei Regale va coagula comunitatea mureșeană în jurul proiectelor pe care le promovează Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Consort Radu al României.
Mihai Farcaș dorește să prezinte Familiei Regale proiecte educaționale și sociale asumate de întreaga comunitate mureșeană, de la sprijinirea tinerilor care vor să urmeze cursurile unor școli, la ajutorarea vârstnicilor în nevoie sau promovarea celor care păstrează vechile tradiții multiculturale ale mureșenilor. Invitația a fost formulată de Mihai Farcaș chiar pe Domeniul Regal Săvârșin, acolo unde, în calitate de consilier local în Reghin, antreprenorul a mers pentru a-i susține pe producătorii locali care au participat la evenimentul intitulat ”Suflet de România”.
Mihai Farcaș, care este și președinte al organizației județene a Forței Dreptei, a participat, în ultimele luni, la diferite evenimente organizate sub auspiciile Familiei Regale a României în Republica Moldova, în Polonia și în România.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: