Ministrul Adrian Oros construiește o alianță în UE pentru dezvoltare rurală

0

Ministrul român al Agriculturii, Adrian Oros, a inițiat o coaliție a statelor din această regiune a Europei, care are drept scop apărarea intereselor fermierilor. Concret, Adrian Oros dorește să păstreze în viitorul buget al Uniunii Europene sume consistente destinate dezvoltării rurale.

Inițiativa sa vine în conextul în care statele nordice ale Uniunii Europene vor să aloce cât mai mulți bani din bugetul agriculturii pentru combaterea schimbărilor climatice. În cadrul târgului Săptămâna Verde, organizat în Berlin, ministrul Adrian Oros s-a întâlnit cu oficiali precum miniștrii Agriculturii din Germania, Julia Klockner, sau Ungaria, Istvan Nagy. În discuțiile bilaterale au mai fost abordate teme precum combaterea gripei aviare sau regulile pentru comerțul agricol. Ministrul Adrian Oros a promovat exporturile românești de alimente în cadrul întâlnirilor cu comisarul pentru economie rurală și agricultură, Josefa Sacko. De asemenea, ministrul român al Agriculturii a discutat despre susținerea fermelor familiale în cadrul întâlnirii cu noul director general al Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, Qu Dongyu.

Adrian Oros s-a întâlnit și cu Directorul pentru Comerț și Agricultură al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Ken Ash, cu care a discutat despre eforturile României de a adera la această organizație. În ansamblu, aceste discuții au urmărit promovarea intereselor agricultorilor români, în sensul susținerii exporturilor de produse agricole și alimentare cu valoare adăugată mare. Aceste măsuri vizează reducerea deficitului comercial din domeniul agricol pe care îl înregistrează România în prezent.

banner