Mircea Abrudean a fost ales marți, în plenul Senatului, pentru funcția de președinte al Senatului, a doua funcție în stat, după ce a fost propus de Partidul Național Liberal. Candidatura sa a fost susținută de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR. În urma votului secret, Abrudean a obținut 89 de voturi „pentru” și 28 „împotrivă”
Înaintea votului, Senatul a luat act de demisia lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului. Acesta a devenit recent prim-ministrul României, dar își păstrează în continuare mandatul de senator.
„Se cuvine să vă mulțumesc pentru această perioadă în care pentru puțin timp am deținut această funcție și sper să colaborăm la fel de bine și din noua ipostază. Vă mulțumesc”, a declarat Ilie Bolojan în plen.
Mircea Abrudean a ocupat anterior funcția de președinte interimar al Senatului în perioada februarie–mai 2025, în timp ce Ilie Bolojan fusese desemnat interimar la șefia instituției.
Pentru această funcție au mai fost propuși senatorul Mircia Chelaru din partea AUR și Dumitru Manea din partea S.O.S. România.
Mircea Abrudean este considerat un apropiat al fostului premier Emil Boc. A fost prefect al județului Cluj și a deținut mai multe funcții-cheie în aparatul guvernamental.
În decembrie 2021, a fost numit șef al Cancelariei premierului Nicolae Ciucă, cu rang de ministru. Anterior, în februarie 2021, fusese numit secretar general adjunct al Guvernului condus de Florin Cîțu.
În iulie 2023, premierul Marcel Ciolacu l-a numit pe Abrudean secretar general al Guvernului (SGG), tot cu rang de ministru. Numirea a venit după un episod tensionat între PSD și PNL: surse politice afirmau că premierul Ciolacu ar fi refuzat inițial numirea lui Abrudean, invocând o recomandare din partea serviciilor de informații privind nepotrivirea acestuia pentru funcția de SGG. Acest refuz a generat nemulțumiri în rândul liberalilor, care susțineau că postul fusese deja negociat în cadrul rotației premierilor Ciucă–Ciolacu.
Vezi și:
1 din 5 jucători patologici ajunge să recurgă la suicid – vezi ce spun specialiștii despre gambling
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: