Salina Turda, una dintre cele mai spectaculoase atracții turistice din România, a devenit recent un obiectiv de renume mondial, după ce cel mai popular YouTuber din lume, MrBeast, a realizat un videoclip viral în inima subteranului clujean.
Publicat recent pe platforma YouTube, videoclipul a strâns peste 42 de milioane de vizionări în doar 24 de ore, dublul populației României, aducând Salina Turda în atenția globală.
“Această mină de sare este cel mai tare oraș subteran pe care l-am văzut vreodată”, a scris MrBeast în descrierea videoclipului, evidențiind frumusețea și unicitatea acestui loc. Filmat pe parcursul a șapte zile, videoclipul prezintă aventurile YouTuber-ului și ale invitaților săi celebri din mediul online, care au campat în subteran, oferind publicului momente amuzante și pline de suspans, caracteristice stilului său.
Salina Turda a fost închisă temporar, timp de o săptămână, în luna iulie, pentru ca echipa lui MrBeast să poată realiza aceste filmări speciale. Decorul natural impresionant al minei, combinat cu provocările vieții subterane, au făcut din videoclip o adevărată senzație online. Salina Turda, printr-o postare pe rețelele de socializare, a invitat publicul să descopere „fascinantul subteran” care a atras atenția întregii lumi: „Vă provocăm să pătrundeți în extraordinarul univers în care MrBeast a petrecut clipe memorabile!”.
Salina Turda este cunoscută drept una dintre cele mai spectaculoase mine de sare din lume, cu o istorie îndelungată ce datează din perioada ocupației romane. Primele dovezi ale exploatării sarii la Turda au apărut în secolul al XI-lea, deși se crede că mineritul în zonă a început încă din perioada romană, când orașul era cunoscut sub numele de Potaissa.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: