Institutul Francez din Cluj-Napoca organizează în 30 ianuarie, de la ora 16.00, la sediul din str. I.C. Brătianu nr. 22, o serie de evenimente sub umbrela ”Noaptea ideilor”, inițiativă a Institutelor franceze din toată lumea.
În Cluj-Napoca, evenimentul ia forma unei dezbateri despre relația dintre artă și ecologie. Discuția e însoțită de un atelier de reciclare creativă pentru liceeni, precum și o expoziție de pictură pe tema defrișării, respectiv de o expoziție științifică despre poluarea cu plastic a oceanelor.
Vă invităm să aflați mai multe despre Noaptea ideilor de la Cluj de la Ioana Costaș, director delegat al Institutului Francez Cluj-Napoca, invitată în emisiunea România via Cluj.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: