Noi servicii medicale pentru clujeni în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie

0

Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare ce a avut loc joi, 29 august 2024, structura organizatorică, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie ,,Leon Daniello”.

Noutățile se referă la înființarea, în cadrul Secției Clinice Pneumologie I, a unui Compartiment de Recuperare Medicală Respiratorie, precum și a unui Compartiment de Pneumologie – Somnologie, aparținând Secției Clinice Pneumologie III.

Totodată, alte modificări constau în înființarea unui Compartiment de Cronici (Pneumologie) în cadrul Secției Pneumologie – TBC Săvădisla și a unui Laborator de Recuperare Medicală Respiratorie.

„Scopul nostru este să creăm condițiile optime pentru examinarea și tratarea pacienților, astfel încât să poate fi asigurat un act medical de înaltă calitate” a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Cele trei compartimente, care totalizează un număr de 28 de paturi, vor deservi pacienți cu patologie respiratorie cronică, fibroză pulmonară idiopatică, TBC sechelar, sindrom și sechele post COVID-19, sindrom de apnee în somn obstructiv (SASO) asociat obezității.

Vezi și:

PUZ-ul proiectului de pe fosta platformă Carbochim a fost aprobat în Consiliul Local

Circulație închisă temporar în zona localității Tureni, pe DN1 – Află intervalul