Noua pistă de biciclete din Baciu: traseu prin pădure și dealuri cu peisaje spectaculoase

1

Noua pistă de biciclete din Baciu, Cluj le oferă cicliștilor o experiență unică. Traseul începe printr-o pădure răcoroasă, plină de verdeață, apoi continuă printr-un câmp deschis, unde priveliștea se deschide către dealurile din apropiere. Designul traseului, cu serpentine elegante și linii line, îl transformă într-un loc perfect pentru plimbări relaxante.

O investiție apreciată de comunitate

Localnicii și bicicliștii din Cluj-Napoca salută apariția pistei, considerând că astfel de proiecte sprijină transportul alternativ și petrecerea timpului liber în aer liber. Pista de biciclete din Baciu este una dintre puținele trasee noi amenajate în zona Clujului și are potențialul de a deveni un punct de atracție pentru cicliștii recreativi.

Accesul pe pistă – un mic efort pentru un peisaj spectaculos

Accesul până la pistă presupune urcarea unei pante abrupte, de multe ori pe lângă bicicletă. Totuși, efortul este răsplătit de priveliști reconfortante și liniștea naturii. Intrarea se face de pe strada Aluniș, iar pe Google Maps traseul apare sub denumirea „Traseu de biciclete dealul Viilor”.

Detalii tehnice și finanțare

Traseul are o lungime de 2,5 km și a costat 1,75 milioane de lei, fiind realizat prin finanțare PNRR. Comunitatea speră ca în viitor să existe mai multe piste conectate între ele, pentru a oferi clujenilor o rețea completă destinată ciclismului și mișcării în aer liber.

Vezi și: Eveniment de tradiție: Concursul de Pescuit Sportiv Tureni 2024 revine în august