Mircea Lucescu (79 de ani) a acceptat să preia echipa națională a României! Antrenorul și-a anunțat decizia șefilor Federației Române de Fotbal, după un maraton final de trei ore de negocieri. Un anunț oficial urmează să fie făcut în scurt timp pe siteul FRF.
După decizia lui Edward Iordănescu de a nu continua pe banca echipei naționale, FRF s-a reorientat către Gheorghe Hagi. Însă, antrenorul și patronul celor de la Farul a refuzat să preia prima reprezentativă și a preferat să continue proiectul de suflet pe care l-a început la Constanța.
Al doilea numea propus de Comisia Tehnică a fost Mircea Lucescu. Legendarul antrenor a avut o întâlnire cu Edward Iordănescu, dar și două cu staff-ul fostului selecționer.
După zile bune de discuți, tatonări și o presiune publică, Mircea Lucescu a luat decizia finală. Antrenorul de 79 de ani a mers astăzi la sediul FRF și după trei ore de negocieri a ACCEPTAT propunerea să fie noul selecționer al României, anunță gsp.ro.
Mai multe informații despre primul mandat la echipa națională al lui Mircea Lucescu se găsesc AICI.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: