Oktoberfest începe: Distracție, dezbateri și surprize pentru întreaga familie

0

Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai așteptate evenimente ale toamnei – Oktoberfest de Cluj-Napoca, parte integrantă din Festivalul de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest 2024, care va avea loc între 3 și 6 octombrie.

Acest eveniment vine cu un program variat ce include dezbateri economice și pe teme de educație, activități culturale și recreative, surprize gastronomice și distracții pentru toate vârstele.

Unul dintre punctele centrale ale festivalului va fi seria de dezbateri economice și pe teme de educație, programate pe data de 4 octombrie, începând cu ora 14:00, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai. Acestea vor aduce în prim-plan subiecte de maximă actualitate pentru viitorul României, sub moderarea jurnalistului Moise Guran.

Prima dezbatere, „România – Cum devenim o economie și industrie de export?”, va analiza provocările și soluțiile pentru a transforma economia românească într-un jucător global competitiv. Printre invitați se numără Ștefan-Radu Oprea, Ministrul Economiei, Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, și lideri din mari companii precum Continental, PENNY și NTT Data.

A doua dezbatere, „Învățământul dual academic – motor de creștere în economie”, va începe la ora 15:30 și va explora potențialul învățământului dual în România. La discuție vor participa Ligia Deca, Ministrul Educației, și rectorii unor universități importante din România, precum UTCN și Universitatea Politehnica Timișoara.

Pe lângă componenta academică și economică, HerbstFest 2024 aduce o gamă largă de activități destinate tuturor vârstelor. Piața Unirii va fi punctul de atracție pentru pasionații de cultură germană, oferind de la delicii culinare tradiționale și bere autentică nemțească, la activități interactive și recreative.

Printre atracțiile de top se numără:

  • Beer Bike – O activitate inedită unde participanții pot pedala și savura bere germană în același timp, disponibilă pe tot parcursul festivalului.
  • Test Drive de Mașini Electrice oferit de RMB Inter Auto – Participanții vor putea testa gratuit modele Mercedes-Benz EQE SUV și EQA, și vor primi un pachet surpriză.
  • Cinema powered by E.ON – Centrul Cultural German din Cluj-Napoca va proiecta filme germane cu subtitrare în engleză, oferind 50 de locuri gratuite la fiecare proiecție.
  • Activități recreative – PENNY și Parapet propun o activare energică și sănătoasă, unde participanții pot prepara suc natural pedalând o bicicletă electrică care alimentează un storcător de fructe.

banner