Deputatul PNL de Cluj Adrian Oros cere ministrului Agricuturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, explicații cu privire la propunerea de modificare a legii care reglementează vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole situate în extravilan. În opinia sa, modificarea legislativă a fost întârziată mai bine de doi ani.
Deputatul liberal a solicitat ministrului Agriculturii numărul de tranzacții care au avut loc în perioada 2014-2019, ce suprafețe au făcut obiectul ofertelor de vânzare, dacă au fost cumpărare de români sau de străini.
De asemenea, Oros a soicitat care este suprafața de teren, în procente, deținută de persoane fizice străine, respectiv persoane juridice străine, din suprafața totală administrată de Agenția Domenilor Statului.
Deputatul clujean consideră că modificările acestei legi trebuie să ducă la protejarea intereselor proprietarilor români.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: