Peste 14.000 de clujeni au beneficiat de serviciile stației mobile a DJEP Cluj

0
Consiliul Județean Cluj

În perioada februarie 2010 – februarie 2025, au fost efectuate 1.942 de acțiuni cu stația mobilă în vederea preluării cererilor şi documentelor necesare eliberării actelor de identitate sau de înscriere a mențiunii privind stabilirea reședinței în actul de identitate.

Concret, în cei 15 ani de activitate, DJEP Cluj, instituția a pus în legalitate, prin intermediul stației mobile, nu mai puțin de 14.167 de cetățeni, din care 1.769 de persoane netransportabile.

În ceea ce privește numărul total al acțiunilor cu stația mobilă, 91% dintre ele, respectiv 1.769 de deplasări, au fost punctuale, la persoane netransportabile, precum și la instituții de ocrotire socială și la cămine de vârstnici. Cu această ocazie au fost puși în legalitate 3.820 de cetățeni.

De asemenea, în ceea ce privește celelalte 173 de deplasări organizate în colaborare cu primăriile clujene, angajații DJEP Cluj au reușit punerea în legalitate a nu mai puțin de 10.347 cetățeni, pentru diverse motive.

Aceste acţiuni se desfăşoară în sprijinul persoanelor cărora starea sănătăţii sau posibilităţile materiale nu le permit să se prezinte fizic la ghișeul serviciilor locale de evidență a persoanelor. Început acum 15 ani, proiectul prin care am reușit punerea în legalitate a mii de persoane aflate în nevoie va continua și în viitor, acesta fiind  extrem de benefic pentru clujeni”. a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Vezi și:

Clujul, în top 10 cele mai afectate județe de incendii de vegetație

Misiune de asanare pirotehnică a ISU Cluj în apropierea municipiului Turda