În jur de 15.000 de oameni au protestat sâmbătă seară în Piața Victoriei la mitingul „EuRo Manifest”. La eveniment a fost citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de organizaţii civice din ţară şi diaspora, precum şi de mii de oameni din diverse domenii de activitate.
Persoanele prezente la manifestație spun pentru Europa Liberă că au venit să susțină apartența României la UE.
„Am venit aici ca lumea să vadă că există și altfel de români, nu numai cei care-l susțin pe Georgescu, și pentru că am participat la toate protestele și la 10 August, când am alergat pe străzile astea cu jandarmii după noi și nu mai puteam respira”, spune Mioara.„Am luptat pentru democrația asta, am participat la Revoluție și acum să vină cineva să ne fure democrația?”, a mai spus ea.
„Ne-am născut în dictatură, am trăit în dictatură, avem copii, avem nepoți, nu vrem în afara Europei și din NATO”, a spus Liliana, o femeie care a vorbit cu Europa Liberă.
„Să nu creadă suveraniștii că noi suntem mulțumiți de actuala clasă politică”, a adăugat ea. „Dar nici nu vrem dictatură pe mai departe.”
La Cluj:
Participanţii au venit în centrul Clujului cu steaguri ale României şi ale Uniunii Europene. Oamenii au scandat, printre altele, „Democraţie, Nu tiranie”, „România vrea dreptate, nu corupție în palate”, „Nu vrem ură, nu vrem frică, vrem o Europă civică”, „România nu uita, Europa-i casa ta”, „Vrem dreptate și cultură, nu minciună și cenzură”.
De asemenea, tinerii și-au exprimat susținerea pentru Ucraina și protestele din Serbia. Studenții au scandat „Slava Ukraini”.
Manifestația pro-europeană are avut loc în fața Prefecturii Cluj.
Ce presupune Manifestul?
- Uniunea Europeană este destinul României.
- Ultimii 18 ani au fost cei mai prosperi, demni și liberi din istoria noastră.
- Fondurile europene au transformat România: școli, spitale, drumuri, infrastructură – toate realizate datorită sprijinului UE.
- UE este un garant al democrației, libertății și statului de drept.
Vezi și:
Incendiu într-un club din Macedonia de Nord – 59 de persoane au murit
Peste 6000 de elevi susțin probele scrise din cadrul simulării examenului de Evaluarea Națională
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: