Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a contestat în instanță măsura controlului judiciar dispusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Acesta s-a prezentat miercuri dimineață la sediul Poliției Bragadiru pentru a fi informat în legătură cu obligațiile ce îi revin în cadrul acestei măsuri.
Piedone respinge acuzațiile aduse și susține că nu a avut nicio intenție de a prejudicia sau de a favoriza pe cineva.
„Tot ce s-a făcut nu s-a făcut cu vreo intenţie de a aduce un prejudiciu sau un folos necuvenit mie sau altuia”, a declarat acesta pentru Antena 3 CNN, adăugând că și-a exercitat funcția „cu demnitate”.
Conform DNA, Piedone este acuzat că, în data de 7 martie 2025, a informat un reprezentant al Hotelului Internațional din Sinaia despre un control iminent al ANPC și i-ar fi oferit indicații clare pentru a evita eventualele sancțiuni. Procurorii susțin că acesta a folosit telefonul șoferului personal pentru a contacta direct reprezentantul hotelului, sugerându-i cum să pregătească camerele și bucătăria pentru a crea o aparență de conformitate.
Printre obligațiile impuse în cadrul controlului judiciar, Piedone nu are voie să părăsească țara fără acordul procurorului, să ia legătura cu persoanele implicate în dosar și să-și exercite funcția de președinte ANPC – poziție din care ar fi comis fapta.
DNA avertizează că, în cazul în care încalcă aceste restricții cu rea-credință, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestul preventiv.
Ancheta DNA a fost declanșată după ce în spațiul public au apărut stenograme în care Piedone le recomanda angajaților hotelului cum să se pregătească pentru control, inclusiv ce să poarte și cum să fie aranjate camerele. Controlul s-a desfășurat ulterior fără a fi aplicate sancțiuni, iar reprezentanții hotelului ar fi fost felicitați personal de Piedone pentru „modul exemplar de desfășurare a activității”.
Vezi și:
Piedone, vizat de DNA – Acesta a divulgat informații oficiale înainte de un control ANPC
Modernizare la Cluj Arena: gazon întărit cu fibre sintetice, conform standardelor FIFA
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: