Prejudiciu de peste 2,41 milioane de lei descoperit de ANAF în domeniul ride-sharing

3
Foto: Fanatik

Autoritățile din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au descoperit un prejudiciu financiar în valoare de milioane de lei cauzat prin prestarea de servicii nedeclarate în domeniul ride-sharing. În urma unui control antifraudă efectuat la o societate cu sediul în județul Ilfov, care desfășoară activitate de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor UBER și BOLT, s-a constatat că, în perioada ianuarie 2023 – iunie 2024, societatea în cauză a obținut venituri în valoare de 5,23 milioane de lei, fără a se înregistra în scopuri de TVA și fără a declara impozitul pe veniturile microîntreprinderilor/impozitul pe profit datorat bugetului general consolidat.

Totodată, societatea utiliza forța de muncă fără întocmirea documentelor legale de
angajare pentru aproximativ 120 de angajați, fapt ce are drept consecință neacordarea
drepturilor legale ale acestora privind munca prestată, asigurarea de sănătate, dreptul la
pensie, șomaj, etc.

Astfel, acești angajați nu beneficiază de protecția legală prevăzută de legislația muncii, ceea ce generează atât riscuri pentru sănătatea și siguranța acestora, cât și sancțiuni pentru angajatorul care nu respectă obligațiile legale de înregistrare a contractelor de muncă și contribuțiile aferente.

Având în vedere aspectele menționate, inspectorii antifraudă au stabilit un prejudiciu în
valoare de peste 2,41 milioane de lei, constând în TVA, impozit pe veniturile microîntreprinderilor, impozit pe profit, impozit pe veniturile de natură salarială și
contribuții sociale.

Acest caz subliniază importanța respectării obligațiilor fiscale și a transparenței în raport cu
autoritățile fiscale, în vederea asigurării unui mediu de afaceri corect și echitabil. În acest
sens, ANAF continuă monitorizarea activităților economice din toate domeniile în care au
fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare, în
scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, potrivit comunicatului transmis de ANAF.

Vezi și: Atac cibernetic asupra Orange România – Hackerii susțin că au informații detaliate