Situația pe strada Uliului din Cluj-Napoca devine tot mai alarmantă. După ce o porțiune semnificativă a drumului s-a surpat în urma alunecărilor de teren, acum o altă parte pare să fie pe cale să cedeze. Un localnic a declarat că drumul se va rupe în două din cauza numeroaselor camioane care transportă material pentru lucrările de consolidare de la numărul 90.
În prezent, problemele sunt vizibile în apropierea numerelor 141-145, unde se află o secțiune de aproximativ 50 de metri. Acesta susține că asfaltul s-a deteriorat în mai multe locuri.
„Pe strada Uliului, la nr. 141-145 drumul are tendința să alunece! În acest moment, în această zonă pe o lungime de aproximativ 50 metri drumul începe să se rupă în două, pe partea stângă în urcare, din cauza cifelor și basculelor care transportă materiale pentru consolidarea străzii la nr. 90. La fel, vă aduc la cunoștință că pe toată lungimea drumului de la numărul 90 și pana la capătul străzi din partea de sus, drumul este pe cale să cedeze în totalitate, în zeci de locuri asfaltul s-a fărâmițat și deja se amestecă cu molozul! Vă rog să luați măsurile care se impun!”, a relatat un localnic.
Primăria Cluj-Napoca a informat că departamentul de specialitate analizează situația străzii.
„Situația este în analiza departamentului de specialitate. Mulțumim pentru colaborare!”, au anunțat reprezentanții primăriei, potrivit stiridecluj.ro.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: