Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca a intrat în programul de primăvară, odată cu debutul sezonului cald și apariția primelor plante înflorite. Reprezentanții instituției anunță extinderea orarului de vizitare și îi invită pe clujeni și turiști să redescopere colecțiile botanice în culorile începutului de sezon.
Potrivit conducerii, până la finalul lunii martie, Grădina Botanică din Cluj-Napoca este deschisă zilnic între orele 09:00 și 18:00.
Program sere Grădina Botanică Cluj-Napoca
Serele mari pot fi vizitate între 09:00 și 17:00. Ultimele bilete pentru accesul în sere se vând până la ora 16:15, iar intrarea ultimilor vizitatori este permisă până la 16:45.
Este important de știut că, din cauza lucrărilor de întreținere, serele sunt închise în primele două zile de luni din fiecare lună.
Program Muzeul Botanic
Muzeul botanic funcționează de luni până vineri, între orele 09:00 și 15:00, cu excepția zilelor libere legale.
Reguli de acces și achiziționare bilete
Biletele de vizitare pot fi achiziționate cu cel mult o oră înainte de ora închiderii. Accesul în incinta Grădinii Botanice este interzis cu animale de companie, biciclete sau trotinete.
Noul program de primăvară al Grădinii Botanice din Cluj-Napoca oferă vizitatorilor mai mult timp pentru plimbări și explorarea colecțiilor, într-unul dintre cele mai apreciate spații verzi din oraș.
Vezi și:
Fostul CFR-ist Kader Keita a fost reținut 24 de ore după un accident rutier în București
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















