Programul „înCerc” de prevenție a diabetului zaharat de tip 2 și a bolilor civilizației la copii, implementat de Asociația Medicover, le-a oferit participanților, aproape 3.700 de elevi de 10-12 ani din Cluj-Napoca și peste 4.500 de elevi de aceeași vârstă din Ploiești, suport activ pentru conștientizarea diabetului zaharat.
Rezultatele au fost de-a dreptul impresionante, în pofida provocărilor aduse de pandemia Covid-19: peste 70% dintre participanți au înregistrat scăderi ale indicelui de masă corporală, și-au îmbunătățit masa musculară și au pierdut din țesutul adipos în exces.
Reușitele copiilor absolvenți „înCerc”, așa-numiții Învingători, au determinat echipa
de implementare să extindă Programul și la categoria de vârstă 8-14 ani, ca o continuitate în sprijinirea motivației „înCerc” la nivelul județelor în care se desfășoară, Prahova și Cluj.
De ce se extinde Programul „înCerc”?
Dacă segmentul de beneficiari vizat inițial era format din elevi cu vârste între 10 și 12 ani (înscriși în clasa a V-a), acesta a devenit mai cuprinzător. Până la finalul lunii februarie 2023, în Programul „înCerc” se pot înscrie și copii cu vârste între 8 și 14 ani, alături de familiile lor. În spatele acestei decizii stă o dorință puternică: formarea micuților ce vor deveni adulții sănătoși de mâine, sprijiniți de întregul mediu familial, în cadrul căruia vor fi
adoptate și promovate obiceiuri alimentare benefice, cu sprijinul specialiștilor „înCerc”.
Echipa Asociației s-a bucurat de multă deschidere din partea noului segment de beneficiari vizat, crescând numărul copiilor care au primit până acum ajutorul specialiștilor „înCerc” la aproape 1.500 de copii.
Etapele Programului „înCerc” extins
La fel ca până acum, în prima fază a Programului, în baza unui acord de la părinți/tutore, elevilor le va fi evaluată starea de sănătate. În faza a doua a programului, cea de consiliere personalizată, copiii la risc de a dezvolta DZ2 vor primi sfaturi aplicate în cadrul a șase sesiuni de consiliere alături de specialiști în medicină generală, nutriție, activitate fizică și psihologie.
Aceste întâlniri se vor derula pe parcursul a 12 luni, special pentru a le permite familiilor să integreze armonios recomandările specialiștilor în viața lor de zi cu zi. Diabetul și obezitatea merg mână-n mână. Odată apărută, obezitatea nu poate fi controlată, istoria ei naturală fiind una de creștere de la un an la altul. În România, realitatea reflectă acest lucru – copiii supraponderali sau obezi de azi ar putea fi adulți supraponderali sau obezi de mâine.
Recunoscând acest risc, autoritățile din țara noastră au adoptat în noiembrie 2020 legea prevenției diabetului, o bornă importantă în implementarea unui program național de prevenție și diagnosticare precoce a diabetului zaharat, inițiativă pe care Consiliul Științific al Programului „înCerc” o susține încă din 2017.
Despre Asociația Medicover
Asociația Medicover s-a înființat în 2016, cu ajutorul Fundației Medicover, ambele organizații fiind patronate de Fundația Christina și Jonas af Jochnick, întemeietorii Medicover. Asociația Medicover este axată pe educarea, sprijinirea comunităților locale și dezvoltarea unor programe care să contribuie în mod direct sau indirect la îmbunătățirea sănătății și la sensibilizarea publicului la un stil de viață adecvat.
Principala inițiativă a Asociației Medicover este Programul de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației „înCerc”. În plus, Asociația Medicover derulează și alte acțiuni de voluntariat, lunar sau trimestrial, sub egida „Resurse pentru Fapte Bune”, cu ajutorul voluntarilor Medicover și Synevo.
Ca recunoaștere pentru acțiunile de prevenție derulate în cadrul Programului „înCerc”, Asociația Medicover a primit distincții in cadrul celor mai importante evenimente și de la inițiative CSR notabile, precum Gala Societății
Civile, Romanian CSR Awards, Community Index – Romanian CSR Index 2020, 2021, 2022.
Pentru mai multe informatii, vizitați:
www.medicover.ro/despre-noi/asociatia-medicover
Linkuri utile pentru Programul „înCerc”:
www.in-cerc.ro
www.in-cerc.ro/category/aparitii-media/
www.in-cerc.ro/category/materiale-presa/
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: