Protest la Cluj împotriva lui Călin Georgescu – Află când are loc

2
Foto: Libertatea

Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele au continuat pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane. Mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare, iar mulți dintre participanţi sunt studenţi. 

La București, aproximativ 1000 de persoane s-au adunat în seara de marți, 26 noiembrie, pentru a-și exprima opoziția față de candidatura lui Călin Georgescu.

Sub sloganul „Studenți pentru Democrație”, sute de studenți din Cluj-Napoca vor ieși în stradă pentru a cere respectarea valorilor democratice și apărarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Manifestația va avea loc miercuri, 27 noiembrie, și joi de la ora 19:00 în fața Prefecturii Cluj.

„«Studenți pentru Democrație: Protest la Cluj pentru un viitor în care democrația învinge»

Cluj-Napoca, 26 noiembrie 2024 – Sub sloganul “Studenți pentru Democrație”, sute de studenți din Cluj-Napoca vor ieși în stradă pentru a cere respectarea valorilor democratice și apărarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Protestul va avea loc 27-28 Noiembrie 2024, începând cu ora 19:00, vis a vis de Instituția Prefectului Județul Cluj.

Acțiunea vine ca răspuns la recentele evenimente care amenință stabilitatea democratică din România. Studenții își propun să transmită un mesaj clar liderilor politici și societății: “Dar cine sunteți voi?”

OBIECTIVE:
1. Promovarea valorilor democratice – Protestul vrea să atragă atenția asupra necesității de a respecta statul de drept și transparența în procesul decizional, la nivel electoral și democratic.
2. Solidaritate – Protestul își propune să inspire tinerii și studenții să participe activ la viața publică, să lupte împotriva abuzurilor și amenințărilor împotriva democrației.
3. Combaterea abuzurilor– Se va pune accent pe importanța combaterii corupției și pe responsabilitatea autorităților în contextul campaniilor electorale.

„Vrem o țară liberă și democratică așa cum ne-au promis bunici și părinții în 89”, “Fără frică, fără ură – vrem democrație, nu dictatură!”, “Nu vreau să trăiesc cu frica zilei de mâine!” au declarat organizatorii.

DETALIILE EVENIMENTULUI:
– Când? 27-28 Noiembrie 2024, între orele 19:00-21:00
– Unde? Platoul pietonal din fața CEC Bank, vis a vis de Instituția Prefectului Județul Cluj
– Cine participă? Studenți din toate universitățile clujene, alături de profesori, activiști și cetățeni solidari.

Protestul este unul complet pașnic, organizat în conformitate cu legislația în vigoare. Organizatorii invită toți cei care cred în democrație și în respectarea drepturilor fundamentale să ni se alăture”, se mai arată în anunț.

„Studenți pentru Democrație” este un grup independent format din studenți preocupați de starea democrației din România în contextul actual, scrie zcj.ro.

VEZI ȘI:

Călin Georgescu, un pro-rus cu agendă suveranistă: “UE a șters identitatea noastră naţională”

Alin Tișe, președintele CJ Cluj, amenință cu demisia după eșecul istoric al PNL în județ