Republica Moldova, admisă în prestigioasa Historic Cafes Route

1

Republica Moldova a făcut un pas important pe scena culturală europeană, fiind admisă în prestigioasa Historic Cafes Route (HCR) – Ruta Cafenelelor Istorice din Europa, recunoscută și promovată de Consiliul Europei.

Acreditată în anul 2022, această rută culturală extinsă acum în Moldova aduce în prim-plan una dintre cele mai emblematice locații din Chișinău: Sala de Degustare Wine.md.

Decizia de a include Moldova în această rută culturală a fost aprobată în prima ședință a noului Consiliu Director al Historic Cafes Route, condus de Arnold Klingeis, primul cetățean român care ocupă această funcție. „Această decizie a reprezentat o datorie de onoare”, a declarat Klingeis. „În luna februarie a acestui an, am avut onoarea de a participa la Forumul Economic de la Chișinău, unde am promis sprijin pentru includerea restaurantelor, cafenelelor și hotelurilor din Moldova care îndeplinesc condițiile necesare în Ruta Cafenelelor Istorice, pentru a susține dezvoltarea turismului.”

Sala de Degustare Wine.md, situată într-o clădire emblematică din capitala Moldovei, cunoscută localnicilor ca „Crama sau Casa lui Oksinoit”, este acum prima entitate moldovenească din această rută. Clădirea, monument istoric și de arhitectură, oferă vizitatorilor o experiență unică prin cele 400 de tipuri și sortimente de vinuri moldovenești disponibile pentru degustare, alături de preparate culinare rafinate și specialități din cafea.

Arnold Klingeis a fost impresionat de ospitalitatea moldovenilor, frumusețea clădirilor istorice din Chișinău și din împrejurimi, calitatea vinurilor locale și diversitatea gastronomică. Această includere marchează nu doar o recunoaștere a valorii culturale și istorice a localurilor din Moldova, dar și un impuls semnificativ pentru turismul local.

Pe lângă Sala de Degustare Wine.md, Consiliul Director al Historic Cafes Route a aprobat și includerea Pub 13 – Carolina Castle din Alba Iulia, România, în rețeaua europeană a „cafenelelor de aur”. Acest local se alătură altor cafenele și restaurante europene care reflectă istoria și cultura bogată a continentului.

Arnold Klingeis, un antreprenor cu experiență vastă în turism, continuă să promoveze și să dezvolte turismul cultural prin proiectele sale, cum ar fi faimosul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac și Palatul Brukenthal din Avrig. Acesta din urmă, fostă reședință de vară a guvernatorului Transilvaniei, este acum o unitate hotelieră de elită situată într-un domeniu baroc splendid.

Aderarea Republicii Moldova la Historic Cafes Route reprezintă nu doar o oportunitate de a atrage mai mulți turiști, dar și de a promova cultura și istoria locală pe plan internațional. Este un moment de mândrie pentru Moldova și un semnal clar al potențialului său în peisajul cultural european.