Venirea noului an reprezintă pentru mulți o oportunitate de a-și pune în aplicare anumite vise sau ambiții și de a-și îndeplini unele promisiuni de ordin personal sau profesional.
Cum să ne stabilim rezoluții pentru noul an, astfel încât să le și respectăm:
Dacă ne fixăm obiective corecte pe care le urmărim constant, șansele de a le îndeplini sunt mult mai mari, iar presiunea resimțită este mult redusă. Renunțarea, așadar, la unele rezoluții tipice și realizarea unor planuri rezonabile este o primă soluție în ducerea la bun sfârșit a obiectivelor.
Pentru a face rezoluții pe care să le păstrăm, trebuie luată în considerare mentalitatea care le determină.
În esență, rezoluțiile nu se referă doar la schimbarea comportamentelor, ci, în primul rând, la motivul pentru care aceste comportamente trebuie să se schimbe.
Pentru a nu avea parte de un eșec încă din fașă, trebuie să vă asigurați că obiectivul pe care vi l-ați stabilit este important pentru dumneavoatră și numai pentru dumneavoastră și că există o valoare sau un beneficiu în atingerea obiectivului. Aceste două lucruri sunt cele care vor oferi motivul și dorința de a acționa. Aceasta este cunoscută și sub numele de motivație. Nu numai că ar trebui să vă aliniați dorințelor, dar ar trebui să vă asigurați și că rezoluțiile se aliniază priorităților dumneavoastră.
Schimbările mici sunt cele care aduc rezultate mari pe termen lung. Experiența ne-a arătat că e mai ușor să stabilim obiective mici și realizabile. Și pentru că vom fi satisfăcuți de faptul că reușim să ne ținem de ele, vom fi motivați nu numai să le continuăm, ci și să trecem la un alt nivel.
Un ajutor bun pentru setarea și menținerea obiectivelor poate fi un jurnal sau un planificator în care să scrieți fiecare pas pe care doriți să-l urmați, notând chiar și progresul în funcție de luni, săptămâni sau zile. Deși este grozav să avem obiective, este esențial să ne și documentăm asupra lor din când în când.
Vezi și:
Colindul Junilor din Mărișel, tradiția din Țara Moților aflată pe lista UNESCO
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: