banner

Scaunul inteligent Tesla poate fi testat la Conferința Internațională a Clusterelor din Cluj

1

O echipă de cercetători din cadrul clusterului clujean Mobilier Transilvan au creat scaunul inteligent. Acesta este rezultatul colaborării dintre o firmă privată și un institut de cercetare. Scaunul inteligent are senzori care monitorizează poziția corpului utilizatorului, iar atunci când constată că postura este incorectă sau că utilizatorul a stat prea mult timp pe scaun, îi trimite notificări, cu ajutorul unei aplicații instalate pe telefonul mobil sau pe laptop. Scaunul inteligent este doar unul dintre exponatele care pot fi admirate în cadrul acestei conferințe.

Cercetătorii clujeni au constatat că a crescut foarte mult numărul persoanelor care își petrec tot mai mult timp în fața calculatorului. Mai ales persoanele care lucrează în domenii precum IT-ul, serviciile financiare sau în administrație sunt predispuse la sedentarism sau la diverse afecțiuni ale coloanei vertebrale, generate de faptul că postura la birou este una incorectă. Scaunul inteligent va fi util în remedierea unor asemenea probleme, spune reprezentantul clusterului Mobilier Transilvan, Ciprian Morcan.

Construirea scaunului inteligent a fost rezultatul colaborării între mai multe echipe de specialiști, mai spune Ciprian Morcan.

Scaunul inteligent poate fi testat de clujeni azi și mâine, la Centrul Regional de Excelență în Industriile Creative. Acesta găzduiește Conferința Internațională a Clusterelor din Cluj, cu participanți din 23 de țări.

banner