Organizația Studenților pentru Natură, din cadrul Facultății de Biologie și Geologie UBB, a dus la bun sfârșit proiectul „SciFest: Science of the Micro-Universe”, desfășurat în perioada 10–19 noiembrie la Cluj-Napoca. Evenimentul a reunit un număr impresionant de participanți: a depășit 1.000 de vizitatori și a confirmat astfel interesul tot mai mare al publicului pentru domeniile biologiei moleculare, neuroștiinței, microbiologiei și implicit a educației științifice per ansamblu.
Pe parcursul celor zece zile de festival, publicul a avut ocazia să participe la conferințe susținute de specialiști reputați, la ateliere experimentale, prezentări interactive și
activități care au evidențiat frumusețea și relevanța lumii științifice.

Prin diversitatea temelor abordate, SciFest a reușit să creeze un spațiu accesibil, prietenos și captivant pentru toate categoriile de vârstă. Conferințele, susținute de experți precum Prof. Univ. Dr. Dan Vodnar, Prof. Univ. Dr. Flaviu Tăbăran, Dr. Gabriela Cristea și Prof. Univ. Dr. Andrei Miu, s-au numărat printre activitățile festivalului, facilitând dialogul direct între
public și specialiști și oferind răspunsuri clare la numeroase întrebări și curiozități.
În plus, momentul central ale ediției din acest an a fost „Ziua Experimentelor”, realizată
în colaborare cu ONG-urile partenere din domeniul STEM, precum Organizația Studenților Chimiști (OSC), Asociația Studenților Fizicieni din Universitatea Babeș-Bolyai (ASFUBB), Asociația Studenților Cercetători în Geoștiințe (ASCG), Liga Studenților Științelor Vieții (LSSV) și QUB Education. Parteneriatele au adus un plus de valoare evenimentului, prin activități interactive adaptate publicului larg, creând astfel un tablou cuprinzător a ceea ce înseamnă domeniul STEM.

Contribuția organizațiilor partenere a amplificat impactul festivalului, prin facilitarea accesului vizitatorilor la resurse educaționale variate și la perspective complementare asupra lumii științei. Această colaborare a demonstrat că implicarea comunității și networking-ul pot transforma un eveniment științific într-o experiență cu adevărat memorabilă și formativă.
De asemenea, prin intermediul proiectului s-a reușit și promovarea Facultății de Biologie
și Geologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, atât ca spațiu al cercetării, cât și ca
potențial traseu academic pentru tineri. Interacțiunea directă cu voluntarii și specialiștii în diferite domenii științifice a creat o imagine clară asupra vieții academice și a nivelului
ridicat al pregătirii în domeniul biologiei.

Feedbackul pozitiv primit din partea publicului a demonstrat că știința, atunci când este
prezentată într-un limbaj prietenos și într-un cadru interactiv, poate fi accesibilă oricui,
indiferent de pregătirea anterioară. Totodată, SciFest s-a dovedit a fi o sursă importantă
de inspirație pentru tineri, mulți dintre ei exprimându-și interesul față de o posibilă
carieră în știință, cercetare sau domenii conexe. Prin contactul direct cu cercetători,
profesori și practicieni, festivalul a oferit o perspectivă autentică asupra lumii academice
și asupra posibilităților profesionale pe care aceasta le deschide.
„SciFest a demonstrat încă o dată că știința poate fi potrivită pentru toată lumea și că
atunci când este prezentată cu pasiune și deschidere poate deveni o sursă de inspirație
reală. Suntem mândri că am reușit să creăm un spațiu în care copiii, adolescenții și adulții
au putut descoperi cât de fascinantă este lumea înconjurătoare din punct de vedere
științific și cât de multă relevanță are în viața de zi cu zi.”, a declarat Abrudan Maria
Anastasia, Președinte al Organizației Studenților pentru Natură.

Impactul proiectului s-a resimțit puternic în comunitate, atât prin numărul mare de
participanți, cât și prin interesul crescut pentru activitățile științifice viitoare. SciFest a
contribuit la consolidarea unei culturi a curiozității și a explorării, încurajând publicul să
valorizeze știința ca instrument de înțelegere a lumii, dar și ca fundament al progresului.
Încheierea ediției din acest an confirmă importanța unor astfel de inițiative pentru
dezvoltarea unei societăți informate și implicate. Organizația Studenților pentru Natură
își propune să continue această misiune, să dezvolte colaborările existente și să extindă
activitățile dedicate popularizării științei, astfel încât impactul pozitiv al proiectului să fie
resimțit pe termen lung.
Vezi și:
Cum poți ajuta să nu mai existe analfabetism funcțional? Fii Moș Crăciun pentru o clasă cu scLipici
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















