Una dintre cele mai nobile și mai apreciate organizații caritabile din România împlinește 30 de ani. Este vorba de Serviciul de Ajutor Maltez în România, care concretizează misiunea umanitară asumată de Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta.
Reprezentanții Serviciului de Ajutor Maltez în România au luat parte, în 9 Mai, de Ziua Europei, și în 10 Mai, de Ziua Regalității și a Independenței, la ceremoniile oficiale organizate de Familia Regală a României la castelul Săvârșin, evenimente transmise de Via Cluj TV.
Ordinul de Malta, așa cum este cunoscut azi, a fost creat la jumătatea secolului al XI-lea în Țara Sfântă, de către Fericitul Gerard. Organizația creată de el a fost recunoscută drept ordin cavaleresc în anul 1113, de către Papa Pascal al II-lea. Misiunea Ordinului a fost aceea de a păstra credința creștină, de a-i ajuta și de a-i proteja pe cei aflați în nevoie.
În prezent, Ordinul este prezent în peste 120 de țări și întreține relații diplomatice cu mai mult de 90 de țări.
Pe teritoriul țării noastre, Ordinul este atestat din anul 1247, prin Diploma Cavalerilor Ioaniți, emisă de Regele Bela al IV-lea al Ungariei și Croației. Ordinul primea fieful Banatului de Severin.
În perioada interbelică, după încheierea Concordatului dintre Sfântul Scaun și Regatul României, Ordinul de Malta a stabilit relații oficiale cu Familia Regală a României, în 1933.
În perioada comunistă, Ordinul de Malta a fost interzis, însă și-a continuat activitatea în ilegalitate sau în exil. După căderea comunismului, Ordinul de Malta a ieșit din catacombe și a înființat, în 11 mai 1991, la Cluj-Napoca, Serviciul de Ajutor Maltez în România.
Unii membri ai Familiei Regale a României au primit decorații din partea Ordinului de Malta. Printre ei, se numără Regele Carol al II-lea, Regele Mihai I, precum și Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei.
Redacția Via Cluj TV transmite La mulți ani binecuvântați membrilor Ordinului de Malta și celor ai Serviciului de Ajutor Maltez în România!
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: