Sibiu Innovation Days: Conferințe și hackathon cu premii de peste 12 mii de euro

1

Experți ai Comisiei Europene, personalități din mediul academic, specialiști din Industrie și membri ai comunităților de practică conferențiază la Sibiu, la cea de-a cincea ediție Sibiu Innovation Days. Evenimentul are loc în 24 și 25 octombrie 2024. Află detalii de la prof. dr. Adrian Florea, directorul Institutului de Transfer de Cunoaștere ”Hasso Plattner” din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu.

Temele din acest an de la Sibiu Innovation Days:

  • Evoluția rapidă a tehnologiilor Blockchain a dus la dezvoltarea unei infrastructuri descentralizate la nivelul Uniunii Europene (UE), cunoscută sub numele de European Blockchain Partnership, cu aplicații diverse în verificarea conformității, integritatea datelor, managementul identității digitale și alte domenii;
  • UE a aprobat pe 2 februarie 2024 prima lege de reglementare a Inteligenței Artificiale (IA), care stabilește un cadru de clasificare bazat pe riscurile aplicațiilor de Inteligență Artificială și urmărește să sporească securitatea, să asigure conformitatea cu drepturile omului și să reglementeze utilizarea IA în contexte sensibile;
  • Tehnologiile cuantice vor revoluționa calculele complexe, securitatea informațiilor și diagnosticarea medicală, iar UE se angajează să devină lider global în tehnologie cuantică prin dezvoltarea unui ecosistem de excelență și inovare în acest domeniu;
  • Cadre didactice și cercetători care doresc să înțeleagă mai bine tendințele de dezvoltare ale domeniului IT, impactul acestuia asupra joburilor viitorului, precum și cerințele de noi competențe ale angajaților în companii vor dezbate aceste subiecte la SID2024;
  • În secțiunea de hackathon dedicat studenților, aceștia vor putea dezvolta aplicații hardware și software și vor lucra pentru un concept referitor la transformarea digitală pe mai multe teme și vor concura pentru premiul de inovare instituit prin proiectul CoDEMO (Co-Creative Decision-Makers for 5.0 Organizations).

Ajuns la cea de-a cincea ediție, evenimentul Sibiu Innovation Days va avea loc în 24 și 25 octombrie, în organizarea Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), prin intermediul Institutului de Transfer de Cunoaștere Hasso Plattner, cu sprijinul Cluj IT Cluster și al Sibiu IT Cluster.

Sibiu Innovation Days (SID2024) este un reper pe harta inovației din România, jucând un rol important în implementarea modelului de inovatie “Quadruple Helix”, bazat pe rețelele de colaborare sinergică între specialiștii din industrie, autorități și factori de decizie, comunitatea de cercetare academică și societatea civilă, pentru transformarea digitală a societății.

Sibiu Innovation Days 2024 continuă edițiile de succes din anii anteriori, promovând dezvoltarea unui ecosistem de inovare în zona Transilvaniei construit în jurul Cluj IT Cluster și Sibiu IT Cluster, cu impact în modelarea vitalității economice, academice și sociale a întregii regiuni.

La fel ca în anii precedenți, evenimentul va reuni la Sibiu experți mondiali din domeniu, reprezentanți ai autorităților publice naționale, dar și de la nivel european, cu toții explorând tema tehnologiilor emergente văzute ca motoare ale transformării digitale în afaceri și educație pentru dezvoltarea sustenabilă, transferul de cunoaștere și reducerea decalajului de inovare dintre România și țările europene.

La ediția din acest an și-au anunțat participarea 50 de specialiști IT, experți ai Comisiei Europene și oameni de afaceri din România, Germania, Franţa, Norvegia, Italia, Polonia și Spania. O parte dintre speakeri sunt personalități care nu sunt pentru prima oară la Sibiu Innovation Days și au acceptat cu plăcere să revină, dar există și parteneri noi, cum ar fi reprezentanți ai proiectelor Europene realizate în parteneriat cu ULBS (CoDEMO, EoFSSS, RONAQCI, FORTHEM) sau cercetători, cadre didactice de la universități din Spania, Germania, Franța și România. Printre cei care vor conferenția la Sibiu în acest an se află Christoph Meinel – Founding President and CEO of German University of Digital Science Potsdam, former Director and CEO of the Hasso Plattner Institute, Germania, Ramona Samson – Chief Economist Unit la DG Research and Innovation, Comisia Europeană, Frédéric Hillon – Digital Advisor la Université de Bourgogne, Franța și IT Officer în alianța europeană FORTHEM, Wilfrid Utz – Managing Director OMiLAB NPO, Germania, Marek Ostafil – Co-Founder Smart Secure Networks, Cracovia și manager proiect Engineers of the Future: Smart Skilled Secure (EoFSSS), Polonia, Ilie Pușcaș – Country Manager Binance Romania, dar și numeroși reprezentanți ai universităților de prestigiu și membri ai mediului de afaceri și ai industriei de profil din țara noastră.