Simulare BAC 2025 – Peste 4.000 de elevi din județul Cluj susțin simularea

8

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat a început cu Limba şi literatura română. Probele au început la ora 09.00, iar accesul elevilor în sălile de examen a fost permis până la ora 08.30. Peste 123.000 de elevi sunt aşteptaţi în 1.318 centre de examinare.

Ministerul Educaţiei anunţă că simularea se va organiza în 1.318 unităţi de învăţământ liceal, numărul de elevi implicaţi – estimativ – fiind de circa 123.000.

Disciplinele la care se desfăşoară simularea probelor scrise sunt:

  • Limba şi literatura română,
  • Limba şi literatura maternă,
  • Matematică,
  • Istorie,
  • Fizică,
  • Chimie,
  • Biologie,
  • Informatică,
  • Geografie,
  • Logică, argumentare şi comunicare,
  • Psihologie,
  • Economie,
  • Sociologie
  • Filosofie – proba E)d).

„Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată. Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării”, a transmis Ministerul Educaţiei.

La Cluj:

4.146 elevi clujeni ai claselor a XII-a/a XIII-a vor susține, începând de luni, 24 martie 2025, simularea Examenului Național de Bacalaureat.

Rezultatele obținute la simularea examenului național de bacalaureat, sesiunea martie 2025 nu se contestă, nu vor fi publice și nu vor fi afișate. Acestea vor fi comunicate direct elevilor, de către cadrele didactice care predau la clasă, în data de 8 aprilie 2025, conform calendarului Ministerului Educației și Cercetării, potrivit informării publicate de Inspectoarul Școlar Județean (ISJ) Cluj.

Ziua Porților Deschise la Teatrul Național Cluj: Ateliere de creație pentru copii și vizite în culise gratuite