Șoc în HoReCa: Lanțul clujean de restaurante Salad Box intră în insolvență

0
foto: termene.ro

Salad Box, o rețea de restaurante care a pornit de la Cluj, anunță căderea in insolvență. Compania BIO BOX SRL, care administrează majoritatea locațiilor Salad Box din România, a intrat în insolvență, însă cu un plan clar de reorganizare. Compania vrea să vândă jumătate din restaurante și să iasă din insolvență peste un an.

Co-fondatorul rețelei, Dan Isai, a precizat că obiectivul este redresarea activității în decurs de un an și atragerea unui partener strategic din afara țării.

„Ne dorim ca după un an de zile să ieșim din insolvență. Suntem în discuții și pentru atragerea unui investitor strategic. E tot un jucător din HoReCa, însă nu din România, ci din Europa. Vrem să vindem o parte semnificativă din afacere, în jur de jumătate”, a declarat Dan Isai, potrivit profit.ro.

În prezent, la nivel național funcționează 31 de restaurante Salad Box, dintre care 21 sunt operate direct de BIO BOX SRL. Salad Box este un brand românesc, specializat în preparate sănătoase, în special salate, cu prezență predominantă în centre comerciale din marile orașe.

Dan Isai subliniază că, în ciuda dificultăților, activitatea restaurantelor va continua, iar perioada actuală este văzută ca o oportunitate de reflecție și ajustare strategică:

„Credem în transparență, în munca bine făcută și în ideea că un brand sănătos nu înseamnă doar extindere, ci și capacitatea de a gestiona cu demnitate si claritate momentele dificile. După ce am valorificat reușitele noastre pentru a fi un exemplu in dezvoltare, privim acum această perioadă ca pe o etapă esențială de introspecție și învățare. Este momentul să analizăm cu obiectivitate ce a funcționat, până unde, ce a fost insuficient și ce schimbări ar fi trebuit implementate mai devreme.

Ne angajăm ca lecțiile dobândite să ne ghideze mai departe și să devină un suport real pentru întreaga industrie, în special pentru cei care se confruntă cu provocări similare.

Totodată, fiindcă nu suntem singurul lanț românesc de restaurante care ridică o mână, credem că e un semnal de alarmă. Companiile mari construiesc pe termen lung, plătesc constant taxe, creează locuri de muncă și investesc în comunitate. Un cadru fiscal și legislativ instabil le poate afecta profund, iar acest risc trebuie asumat la nivel decizional – nu doar antreprenorial. Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături până acum. Continuăm – cu aceeași implicare, cu aceeași echipă și cu o abordare construită pe ceea ce am învățat în toți acești ani”, a mai precizat Dan Isai.

BIO BOX SRL a avut 2024 afaceri de 38,3 milioane de lei, în creștere cu 25% față de anul anterior și un profit net de aproape 777.000 lei, de asemenea în creștere. Datoriile companiei s-au situat la circa 14,5 milioane de lei.

De la o locație în Cluj-Napoca la o rețea națională

Înființată în anul 2013, compania a crescut organic și accelerat și a devenit unul dintre reperele industriei HoReCa din Romania.

Totuși, ultimii cinci ani au pus o presiune fără precedent asupra afacerilor românești: pandemia, criza energetică, conflictul de la graniță, inflația galopantă și scăderea puterii de cumpărare au generat un context operațional extrem de dificil.

Vezi și: Napolact, preluat de Bonafarm: Tranzacție-surpriză în industria lactatelor

 

banner