Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca a aniversat 105 ani de la înființare. Ceremonia militară organizată cu ocazia acordării Drapelului de Luptă a avut loc în Piața Avram Iancu, în fața Catedralei Mitropolitane „Adormirea Maicii Domnului”.
Spitalul Militar din Cluj a fost înființat la data de 28 mai 1919 în baza ordinului Marelui Stat Major. Acesta a subordonat Comandamentului Corpului 6 Armată sub numele „Regina Maria”. Cele trei clădiri vechi ale spitalului au fost construite în secolul al XIX-lea, când în Cluj a funcţionat un Spital de trupă cezaro-crăiesc.

Personalul spitalului a participat de-a lungul timpului la misiuni în teatre de operații precum Angola, Somalia, Irak și Afganistan.
La data de 28 aprilie 2020 spitalul a primit statutul de spital „clinic” conform avizului Ministerului Sănătății.
În prezent, spitalul funcționează cu 287 de paturi, din care 20 pentru spitalizare de zi, și restul pentru spitalizare continuă.
Vezi și:
Inaugurare electorală: Au început lucrările la Spitalul Regional de Urgență
Secție pentru dependența de droguri, la noul spital de psihiatrie pediatrică din Cluj
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















