Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca va beneficia de lucrări ample de reabilitare energetică, în urma semnării contractului de execuție pentru modernizarea corpului A al clădirii principale. Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 și vizează creșterea eficienței energetice a unității medicale, reducerea consumului de energie și scăderea emisiilor de carbon.
Valoarea contractului, atribuit asocierii Nord Conforest SA – SSAB-AG SA, este de aproape 10,9 milioane de lei (fără TVA), iar lucrările trebuie finalizate în termen de 12 luni de la emiterea ordinului de începere.
Modernizări esențiale pentru confortul pacienților și eficiență energetică
Lucrările vor include reabilitarea termică a anvelopei clădirii, schimbarea instalației termice interioare, montarea de ventiloconvectoare și noi corpuri de încălzire în blocul operator. În plus, spitalul va fi dotat cu panouri solare pentru apă caldă și panouri fotovoltaice pentru energie electrică, precum și cu un sistem modern de alimentare cu apă caldă menajeră.
„Continuăm să acordăm o atenție sporită sectorului medical, preocupați fiind de calitatea serviciilor furnizate pacienților. Prin această investiție, urmărim creșterea performanței energetice și reducerea costurilor.” a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Unic în Transilvania
Spitalul de pe strada Viilor nr. 46–50 este singura unitate sanitară cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania și una dintre cele două la nivel național. Corpul A, cu regim de înălțime D+P+9E, găzduiește anual circa 12.000 de pacienți în regim de spitalizare continuă, pe un total de 403 paturi, în specialități precum cardiologie, neurologie, ortopedie, chirurgie plastică și generală.
Vezi și:
Guvernul își asumă răspunderea pe pachetul fiscal: taxe mai mari și pensii impozitate
USAMV Cluj găzduiește Maratonul Sterilizărilor Gratuite pentru animale de companie
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: