Pisicile domestice fac diferența între voci, pot interpreta privirea oamenilor pentru a găsi mâncare și pot să-și modifice comportamentul în funcție de starea noastră emoțională. Un studiu realizat de oamenii de știință din Japonia arată că felinele pot distinge și între mirosuri familiare și nefamiliare, potrivit BBC.
Oamenii de știință de la Universitatea de Agricultură din Tokyo au analizat 30 de pisici domestice.
Metoda de cercetare:
Acestea au fost puse în fața unor tuburi de plastic, la interiorul cărora se afla fie un tampon impregnat cu mirosul stăpânului, fie cu mirosul unei persoane necunoscute de același sex cu stăpânul, fie un tampon curat.
Apoi, tampoanele în care au fost impregnate mirosurile au fost frecate sub axilă, în spatele urechii și între degetele de la picioare ale stăpânului sau ale străinului.
Astfel, cercetătorii au observat că pisicile au petrecut semnificativ mai mult timp mirosind mirosurile persoanelor necunoscute comparativ cu cele ale stăpânului sau cu tubul gol. Asta sugerează că pot diferenția între mirosuri familiare și nefamiliare, au spus cercetătorii.
Ei mai atrag atenția că încă nu se poate concluziona că pisicile pot identifica persoane specifice.
„Stimulii olfactivi folosiți în acest studiu au fost doar ai unor persoane cunoscute și necunoscute. Ar fi necesare experimente comportamentale în care pisicilor li se prezintă stimuli olfactivi ai mai multor persoane cunoscute, și ar trebui să identificăm modele comportamentale specifice care apar doar ca răspuns la mirosul stăpânului” a declarat Hidehiko Uchiyama, unul dintre autorii studiului.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: