The Woman 2025: Evenimentul dedicat femeilor reunește la Cluj o mie de participante, 70 de companii și 40 de speakeri

4

Luna femeii se încheie, la Cluj, cu cel mai așteptat eveniment de leadership feminin din România, cu o temă foarte atent selectată: încredere, transparență și adevăr. Între 27-29 martie, la Cluj-Napoca, The Woman 2025 – ”Trust & Transparency”, aduce împreună femei lider, antreprenoare și specialiști în diverse domenii, într-un format inedit, unde inspirația, conexiunile autentice și dezvoltarea personală se împletesc într-un mod unic.

Conferința, desfășurată pe parcursul a 3 zile, reunește peste 40 de speakeri, 1000 de participanți, femei din toată țara și peste 70 de companii partenere, parte din eveniment, companii care sunt, aproape toate, deținute sau conduse de femei.

Pentru a asigura o experiență adaptată nevoilor de conectare și învățare ale femeilor, ediția
de anul acesta a The Woman adaugă primei zile, cea dedicată bine cunoscutei Conferințe,
desfășurată la Wonderland Resort, alte două zile desfășurate în 6 locații din Cluj, conectate
subiectelor și industriilor abordate.

Pe parcursul acestor zile, participanții vor avea oportunitatea de a explora o gamă variată de activități: expoziții, workshop-uri interactive, paneluri de discuții și sesiuni de networking ce creează oportunități de colaborare.

„În România, leadershipul feminin a evoluat considerabil în ultimii ani, dar încă întâmpină
provocări specifice. Pe de o parte, există o creștere vizibilă a femeilor în poziții de conducere, atât în mediul corporate, cât și în antreprenoriat. Tot mai multe femei conduc companii de succes, fondează startup-uri și își fac vocea auzită în diverse industrii. În același timp, femeile aflate în poziții de leadership se confruntă cu provocări precum accesul limitat la finanțare pentru afaceri și necesitatea de a jongla între carieră și viața personală. Deși demonstrează abilități excelente de leadership – precum empatie, viziune strategică și reziliență – ele sunt adesea subreprezentate în board-urile marilor companii și în pozițiile de top management, fiind mai degrabă întâlnite în departamentele suport.” – Crina Ciocian, co-fondator The Woman.

Peste 40 de speakeri, femei de succes în industriile reprezentate, vor urca pe scenă pe
parcursul celor trei zile de conferință, susținând prezentări și workshop-uri pe teme
relevante.

Printre ele, se numără: Andreea Raicu – personalitate media și antreprenoare
dedicată dezvoltării personale, echilibrului emoțional și unui stil de viață armonios;
Alexandra Arsene – lider în domeniul bancar, cu o experiență vastă în management și
strategie financiară, ocupând în prezent funcția de Director IMM la Raiffeisen Bank; Camelia
Șucu – antreprenoare și lider în industria mobilierului premium și a designului de
interior; Cristina Bâtlan – antreprenor în serie, cunoscută pentru poziția de investitor în
emisiunea Imperiul Leilor; Sore – artistă, creatoare de conținut și designer, un simbol al
autenticității și reinventării în muzică și fashion.

Lista completă a speakerilori e disponibilă AICI.

Încredere, adevăr și transparență, temele The Woman 2025

Tematica abordată în acest an de cea mai mare conferință de leadership feminin, ”Trust &
Transparency”, este una extrem de actuală, punând accent pe transparență și adevăr.

Într-o eră în care mediile online pot deforma realitatea, pentru a câștiga încrederea celor din jur și a construi sustenabil pe termen lung, transparența trebuie să fie un pilon de bază.

„Inițiativele din mediul privat și non-guvernamental, precum conferințele, programele de
mentorat și networking, hub-urile dedicate antreprenorilor, contribuie la promovarea unei
culturi de leadership feminin mai puternice. The Woman este un astfel de proiect, care aduce în prim-plan modele inspiraționale și creează contexte în care femeile pot învăța, colabora și evolua profesional.” – Alexandra Arsene, Director IMM, Raiffeisen Bank

Vezi și: Personalități feminine din secolul XXI – Care sunt cele mai apreciate femei din România