Tragedie aviatică în India – Un avion cu 242 de persoane la bord s-a prăbușit

0

Un avion de tip Boeing 787 Dreamliner, care aparține companiei Air India, s-a prăbușit joi dimineață într-o zonă civilă din apropierea aeroportului internațional Sardar Vallabhbhai Patel din orașul Ahmedabad, India.

Potrivit informațiilor preliminare furnizate de autorități și relatate de presa locală, la bord se aflau 242 de persoane – 230 de pasageri, 2 piloți și 10 membri ai echipajului.

Piloții au transmis către turnul de control „Mayday”, cuvântul folosit la nivel internațional pentru a anunța o urgență.

Apoi turnul de control a apelat aeronava pentru detalii despre ce s-a întâmplă, da nu a mai primit niciun răspuns din partea piloților.

Zborul AI171 era programat să opereze cursa Ahmedabad – Londra Gatwick. La scurt timp după decolare, aeronava s-a prăbușit în zona Mghani, generând un nor dens de fum negru și declanșând o amplă intervenție a echipajelor de urgență.

Directoratul General de Aviație Civilă a confirmat oficial numărul persoanelor aflate la bord. Deocamdată, nu au fost comunicate informații despre supraviețuitori sau posibile victime la sol.

Compania Air India a transmis un prim comunicat oficial, în care precizează că „analizează detaliile incidentului” și își exprimă regretul profund. Natarajan Chandrasekaran, președintele Air India și al grupului Tata, a declarat pe platforma X: „Gândurile noastre și cele mai profunde condoleanțe se îndreaptă către familiile și apropiații tuturor celor afectați de acest eveniment devastator. Ne concentrăm pe sprijinirea celor afectați și a echipelor de intervenție.”

Autoritățile locale au instituit o zonă de securitate în perimetrul impactului și continuă operațiunile de salvare. Ancheta privind cauzele prăbușirii este în curs, iar Ministerul Aviației din India a convocat o celulă de criză.

Vezi și:

Doi români, printre victimele atacului de la Graz, Austria

Ion Iliescu încă fentează moartea – Primul diagnostic pus de medici