Primăria Cluj-Napoca, condusă de primarul Emil Boc, a anunțat că 1.350 de elevi vor beneficia de transport gratuit pe durata lucrărilor de reabilitare energetică a mai multor unități de învățământ din oraș. Măsura a fost stabilită în urma unei întâlniri la sediul Primăriei, unde au participat directorii școlilor vizate, reprezentanți ai Companiei de Transport Public (CTP) și ai Poliției Locale.
Școala „Ion Creangă” – Aproximativ 650 de elevi din clasele primare vor fi relocați la Școala „Iuliu Hațieganu”. Pentru aceștia, Primăria va pune la dispoziție autobuze școlare dedicate, conform unui program agreat de conducerea școlii și CTP. În cazul celor 275 de elevi din clasele V-VI, decizia privind transportul gratuit va fi luată după consultarea părinților și a conducerii școlii.
Școala „Onisifor Ghibu” – Cei 550 de elevi vor continua cursurile la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”. Transportul acestora se va face, din motive de siguranță și capacitate, de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, atât la plecare, cât și la întoarcere.
Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” – Începând cu noul an școlar, 200 de elevi din clasele pregătitoare și clasa I învață în noua clădire din complexul Elite City, pe strada Cărămidarilor. Până la sfârșitul lunii decembrie, Primăria asigură transport gratuit, pentru a facilita acomodarea copiilor și a părinților cu traseul spre noul sediu permanent.
Pe lângă aceste măsuri speciale, Primăria Cluj-Napoca continuă să ofere abonamente gratuite la transportul public pentru toți elevii din municipiu și zona metropolitană, precum și cele 14 trasee dedicate elevilor, funcționale deja de mai mulți ani.
Primarul Emil Boc a subliniat că investițiile în infrastructura școlară din Cluj-Napoca depășesc 100 de milioane de euro, fonduri direcționate către modernizarea și reabilitarea clădirilor de învățământ.
Vezi și:
Protest masiv al profesorilor din Cluj: peste 1000 de participanți cer demisia ministrului Educației
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: