Duminică, 28 septembrie, clujenii au fost invitați să participe la un tur ghidat în Delta Florești, una dintre cele mai bogate zone periurbane din punct de vedere al biodiversității, renumită în special pentru avifaună.
Evenimentul face parte din programul Cu Apele Curate, susținut de Lidl România, în colaborare cu Mai Mult Verde și Asociația pentru Relații Comunitare.
Participanții s-au reunit la ora 9:45 în stația Bucium (Mănăștur), iar de la ora 11:00 au continua traseul la barajul Florești, până în inima Deltei Florești. Pe parcurs, au fost explorate și segmentele de râu din apropierea barajului, iar organizatorii au subliniat responsabilitatea autorităților privind protecția mediului și echitatea socială.
„Solicităm finalizarea studiului de fezabilitate și continuarea proiectării coroanei verzi metropolitane, care să conecteze Clujul cu Florești și Munții Apuseni, în afara traficului auto. De asemenea, cerem declararea Deltei Florești ca arie naturală protejată și luarea unor măsuri concrete pentru curățarea apelor și desegregarea comunității aflate la doar 500 de metri de primărie”, a declarat Adi Dohotaru, președintele Asociației SOS.
La eveniment s-a alăturat și grupul de seniori „Dor de drumeție!”, care au împărtășit experiențe din excursiile organizate frecvent în jurul Clujului.
Turul ghidat în Delta Florești combină observația directă a biodiversității cu discuții despre Inelul Verde Metropolitan, Rețeaua pentru Natură Urbană și prezentări de poezie și proză dedicate împrejurimilor Clujului.
Ghizii evenimentului au fost:
-
Adi Dohotaru – președinte Asociația SOS și inițiator al campaniei „Someșul nostru”
-
Mihai Savu – fotograf de natură
-
Marilena Rozenberg – autoare a volumelor Împrejurimile Clujului, mereu surprinzătoare și Fascinanta natură, atât de aproape de Cluj
Organizatorii subliniază că protejarea Deltei Florești și integrarea acesteia în coridorul ecologic al Someșului poate transforma zona metropolitană într-un spațiu mai verde, mai sănătos și mai echitabil pentru toți locuitorii.
Vezi și:
ANM a emis o informare de vreme rece: temperaturi scăzute și ninsori la munte
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:

















