U-Banca Transilvania a suferit o înfrângere miercuri seara, în Lituania. Jucătorii lui Mihai Silvășan au cedat la mare luptă partida cu Lietkabelis Panevezys, scor 92-91. Drept urmare, U-Banca Transilvania este obligată să obțină un succes în ultima etapă a sezonului regulat, când se vor deplasa pe terenul celor de la Aris Salonic.
Primele minute au fost echilibrate, până la coșul de la mare distanță al lui Karel Guzman, 6-12. De altfel, cubanezul a atins cu ocazia acestui meci borna de 2.000 de puncte marcate la U-Banca Transilvania. Un alt jucător care a strălucit în debutul de meci a fost Zavier Simpson, fundașul american depășind 500 de puncte înscrise în actualul sezon.
Lietkabelis este însă un adversar ambițios, astfel că Danusevicius și Varnas au reprezentat principalele guri de foc ale lituanuenilor. Drept urmare, sfertul inaugural s-a încheiat cu Lietkabelis în avantaj, 22-20. Același Guzman a distanțat-o pe U-Banca Transilvania la 27-31, în timp ce Simpson și-a continuat prestația impunătoare.
„Este o înfrângere greu de digerat, a fost un meci foarte dificil. Am controlat partida și am avut șanse la final să câștigăm, au fost anumite libere și aruncări deschise. Trebuie să mergem mai departe, avem șanse de calificare. Mergem la Salonic numai cu gândul la victorie. Este dificil să joci împotriva unei echipe care nu mai are nimic de pierdut. Ei vor să joace și să se bucure de baschet” a declarat Mihai Silvășan, antrenorul U-Banca Transilvania
Vezi și:
Clujul va avea un nou Plan de Amenajare a Teritoriului
Clujenii pot plăti mai puțin pentru încălzire
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: