U-BT a pierdut finala Memorialului Mirza Delibasic

1

U-Banca Transilvania a suferit o înfrângere în ultimul meci amical desfășurat în Bosnia și Herțegovina. Echipa noastră a ajuns până în finala Memorialului Mirza Delibasic, iar duminică seara a pierdut împotriva celor de la Dinamo Sassari, scor 85-75.

Italienii au evoluat cu agresivitate și au distribuit mingea cu eficiență, astfel că au marcat nu mai puțin de 29 de puncte în sfertul trei. Nici în ultimul act nu i-am putut ajunge pe adversari, recunoscându-ne învinși.

Din punct de vedere statistic, U-Banca Transilvania a avut procentaje de 42% din interiorul semicercului, 33% de la mare distanță și 62% de la linia de pedeapsă. Totodată, am strâns 46 de recuperări și am distribuit 8 pase decisive.

„A fost un meci foarte prost din partea noastră. Ne-am dorit să câștigăm, însă nu am avut mindset-ul necesar, din păcate. Au fost prea multe greșeli, mingi pierdute și ratări singuri cu inelul. Trebuie să învățăm din aceste lucruri, e prima înfrângere a noastră. Mergem mai departe și învățăm din acest meci pierdut.” a declarat Mihai Silvășan, antrenorul U-Banca Transilvania

Pentru U-Banca Transilvania urmează ultimul amical din presezon, în deplasare împotriva celor de la Beșiktaș Istanbul. Întâlnirea este programată miercuri, 18 septembrie, cu începere de la ora 14:00.

Vezi și:

CFR Cluj – FCSB, 2-2: Derby spectaculos în Gruia-”Foarte supărat” Dan Petrescu, scos din sărite de finalul meciului

U-BT Cluj-Napoca: Peste 3300 de abonați pentru sezonul 2024-2025