„U” Cluj și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 2-2, în etapa cu numărul 25 din Superligă. Meciul s-a jucat până la capăt, deși oltenii credeau că și-au asigurat victoria din prima repriză. La finalul meciului, unul dintre jucătorii clujeni a declarat că la pauză a izbucnit un scandal în vestiarul celor de la „U” Cluj. Mijlocașul Dan Nistor a afirmat că disputa a fost între el și căpitanul Alexandru Chipciu.
Universitatea Cluj a intrat la vestiar condusă cu 2-0 în meciul de fotbal cu rivalii studenți de la Craiova. Jocul modest din prima parte a partidei a stârnit nemulțumiri între jucătorii clujeni.
Totuși, echipa a ieșit mult mai motivată de la vestiar. Iar după ce a echilibrat jocul a reușit un scor egal la finalul partidei din Bănie. În acest context, se poate spune că disputa dintre Dan Nistor și Alex Chipciu a avut consecințe pozitive pentru echipă.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: