Fotbaliștii Universității Cluj au remizat vineri, 17 februarie, în deplasare, împotriva formației Chindia Târgoviște, scor 2-2, în cea de-a 11-a etapă din returul sezonului regulat al Superligii. Astfel, la finalul unui meci dramatic disputat pe stadionul “Ilie Oană” din Ploiești, “studenții” obțin cea de-a treia remiză cu Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică și rămân pe poziția a 14-a a clasamentului, cu 25 de puncte acumulate în 26 de partide disputate.
În minutul 13, atacantul Ze Gomes a primit o centrare bună la marginea careului de 16 metri și a fost faultat înainte de a intercepta balonul, astfel încât arbitrul Istvan Kovacs a acordat lovitură liberă pentru clujeni. La fel ca în cazul golului pe care l-a înscris cu CS Mioveni, fundașul Denis Ispas a executat puternic pe spațiul porții, însă portarul Cătălin Căbuz a reușit să respingă balonul.
La faza următoare, gazdele au înregistrat prima mare ocazie de gol, prin Nasser Chamed, care a șutat puțin pe lângă poarta ardelenilor. În minutul 20, același Ze Gomes a primit o centrare excelentă de la Alexandru Chipciu, folosit în poziție de fundaș stânga, și a reușit să înscrie, cu un șut spectaculos la vinclu. Totuși, reușita a fost anulată pe motiv de offside.
Șapte minute mai târziu, gazdele au trecut din nou prin fața golului, atunci când atacantul Godberg Cooper a trimis cu capul puțin pe lângă poarta apărată de Andrei Gorcea. Chamed a mai încercat o dată poarta lui Gorcea, în minutul 39, dar execuția sa a trecut pe lângă bară.
Thiam și Ze Gomes marchează – goluri controversate pentru clujeni
Cu două minute înainte de încheierea timpului regulamentar al primei reprize, Mamadou Thiam a spart gheața, cu un gol spectaculos, înscris după ce a driblat patru adversari ai gazdelor și a șutat la colțul lung, de unde bara laterală a fost de partea sa. Reluările video au arătat că atacantul alb-negrilor se afla puțin în poziție neregulamentară, însă golul a fost validat de arbitrii din camera VAR. În cele din urmă, “studenții” au intrat în avantaj la vestiare.
Oaspeții au continuat ritmul bun de joc din prima repriză și, după alte patru minute de joc, au înregistrat o primă ocazie de a-și dubla avantajul, prin lovitura de cap a lui Ispas, care a fost respinsă, de lângă bară, de Căbuz. În minutul 51, Ovidiu Bic a trimis un șut spre poarta gazdelor, mingea a fost respinsă și a sărit la Ze Gomes, care, din interiorul careului, a reluat din foarfecă și a marcat al doilea gol pentru echipa sa. Faza a fost din nou verificată de arbitrii VAR, însă reușita a fost, încă o dată, validată.
Chindia primește penalty, după intervenția VAR-ului – Neguț înscrie
În minutul 63, arbitrul Istvan Kovacs a oprit jocul pentru o fază semnalată de arbitrajul video. Fundașul Florin Ilie a avut, în interiorul careului, o intervenție periculoasă asupra lui Cooper. Centralul a verificat reluările și a acordat lovitură de la 11 metri pentru Chindia, pe care căpitanul Cristian Neguț a transformat-o fără probleme (min. 64).
În minutul 77, Gorcea și-a salvat echipa, după ce a respins șutul puternic trimis sub bară de Andrei Șerban. Trei minute mai târziu, Sergiu Buș putea asig un punct pentru echipa sa, însă lovitura sa cu capul a lovit bara transversală a porții ardelenilor.
INCREDIBIL – Chindia egalează în minutul 95 și continuă fără eșec
În ultimul minut al prelungirilor, Dejan Boldor a venit fără marcaj în careul clujenilor și a reușit să egaleze. Faza a fost verificată la marginea terenului de Istvan Kovacs, însă golul a fost validat, iar Chindia continuă fără înfrângere în 2023.
Pentru elevii lui Ioan Ovidiu Sabău, urmează, pe teren propriu, duelul cu formația FC Botoșani, în etapa cu numărul 27 a campionatului intern. Acesta va avea loc sâmbătă, 25 februarie, de la ora 17:00.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Ioan Ovidiu Sabău, după remiza cu CS Mioveni: “Trebuie să schimb ceva, lucrurile nu merg”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: