„U” Cluj, gata să deturneze transferul fotbalistului dorit de Universitatea Craiova

0
foto: prosport

A început „bătălia” pentru un fotbalist al Superligii! Este vorba despre Jair (29 de ani), mijlocașul brazilian de la Petrolul, despre care se interesează atât Universitatea Cluj, finalista Cupei României, cât și Universitatea Craiova, care ar dori să rezolve aducerea oficială a acestuia cât mai curând.

Brazilianul Jair se află la Petrolul din 2022 și e în ultimele luni de contract cu gruparea prahoveană. Sud-americanul nu-și va prelungi contractul la Ploiești, astfel că, pentru acesta există interes din mai multe părți.

Astfel, după interesul Universității Craiova, cei de la „U” Cluj au intrat și ei pe fir și vor să deturneze mutarea sud-americanului în Bănie. Gabriel Giurgiu, oficial al ardelenilor, a recunoscut că a purtat o discuție cu agentul lui Jair.

„Am avut o simplă discuție cu agentul lui, acum vreo trei-patru zile, cu privire la situația jucătorului. Doar am întrebat despre el. Momentan, noi n-am făcut nicio ofertă oficială. Îi expiră contractul la vară, da!”, a declarat Gabriel Giurgiu, directorul sportiv de la ”U” Cluj, conform Iam Sport.

Mijlocașul, cotat la 1 milion de euro, mai are, conform Transfermarkt, contract până pe 30 iunie 2024 cu Petrolul Ploiești. 8 de meciuri, 10 goluri și 8 pase decisive sunt cifrele lui Jair la Petrolul.

Înainte de a semna cu ploieștenii, în stagiunea 2022-2023, Jair a evoluat în Brazilia, la Ituano (2015-2016), dar și în Finlanda, la AC Oulu (2016-2018), Ilves (2019-2020) și HJK (2021-2022), unde a cucerit un titlu și o cupă națională.