“U” Cluj, victorie cu mari emoții la Mediaș împotriva CS Mioveni – elevii lui Sabău obțin trei puncte importante

0

Fotbaliștii Universității Cluj au învins luni, 24 aprilie, pe stadionul din Mediaș, formația CS Mioveni, scor 1-0, în cea de-a cincea etapă din playout-ul Superligii. Deși au reușit obțină trei puncte importante, care îi ajută să acumeleze un total de 26 și, astfel, să se distanțeze la patru lungimi de locurile de baraj, “studenții” nu au avut parte de un meci ușor împotriva celui mai accesibil adversar din actuala stagiune.

După o primă repriză lipsită de evenimente notabile, clujenii au început să pună mai multă presiune la poarta adversă, în speranța că vor reuși să spargă gheața. Unicul gol al partidei a fost marcat, abia în minutul 72, de atacantul Mamadou Thiam, în urma unei gafe colosale a portarului oaspeților. Senegalezul a primit o centrare în careul de 16 metri de la Ivan Goranov și, chiar dacă lovitura sa de cap nu a fost cea mai strălucită, Flavius Croitoru a scăpat balonul printre picioare și le-a permis ardelenilor să marcheze golul victoriei.

CS Mioveni, ocazie imensă în minutul 91 –  Martic respinge de pe linie

În primul minut din prelungirile timpului regulamentar, argeșenii au fost la un singur pas să smulgă un punct din deplasarea la Mediaș, prin șutul lui Amine Benchaib. Totuși, fundașul Ivan Martic a reușit să respingă de pe linia porții și să își salveze echipa. Martin Remacle putea înscrie pentru 2-0, în minutul 95, dar goalkeeper-ul oaspeților a reușit să respingă șutul belgianului.

Pentru elevii lui Ioan Ovidiu Sabău, urmează, pe Cluj Arena, duelul din semifinalele Cupei României cu UTA Arad. Confruntarea care va decide echipa care va avansa în marea finală a competiției naționale, disputată împotriva câștigătoarei dintre Sepsi Sf. Gheorghe și CFR Cluj, este programată joi, 27 aprilie, de la ora 19:00.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Gazonul de pe Cluj Arena este complet schimbat – Alin Tișe: “Are o calitate excepțională, ne așteptăm să fie cât mai durabil”

“U” Cluj luptă la Mediaș pentru trei puncte cu CS Mioveni – Sabău: “Nu va fi ușor, asta este realitatea”

Ioan Ovidiu Sabău: “Cred că Alexandru Chipciu poate fi o soluție pentru echipa națională”