Untold 2024 s-a încheiat-Vezi ce s-a întâmplat în ultima seară

0

Ediția cu numărul nouă a festivalului internațional UNTOLD s-a încheiat. Artiștii internaționali au făcut spectacol pe scenele pregătite de organizatori, iar festivalierii s-au distrat până la primele ore ale dimineții.

Ultima seară în cadrul festivalului Untold s-a dovedit a fi una incendiară pentru participanți. Aceștia s-au bucurat de show-ul artistului internațional Burna Boy, pe scena principală. Artistul a încins atmosfera cu ajutorul ritmurilor afro. Pe scenă, alături de acesta, au urcat și mai mulți dansatori, dar și alți invitați ce au interpretat la mai multe instrumente muzicale.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane, mulţime şi text

Seara a continuat în ritmuri electronice, alături de Mahmut Orhan, Martin Garrix și Nicky Romero.

Organizatorii festivalului au anunțat deja pregătirea ediției aniversare cu numărul 10. Primele abonamente au fost deja puse în vânzare încă din timpul ediției de anul acesta. Până în prezent au fost deja vândute 20 000 de mii de abonamente pentru Untold 2025.

Festivalul clasat deja pe locul trei la nivel mondial a adunat anul acesta sute de mii de participanți care au animat orașul Cluj-Napoca în ultimele zile.

Vezi și:

Ultima zi de UNTOLD: Sute de amenzi și opt persoane transportate la spital

UNTOLD 2025: Organizatorii pregătesc deja ediția aniversară și pun în vânzare primele abonamente