Veste bună la „U” Cluj – Ioan Ovidiu Sabău și-a prelungit contractul până în 2027

3

Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Universitatea Cluj. Echipa, care a depășit toate așteptările în acest sezon și a obținut calificarea în play-off-ul Superligii, a dat o adevărată lovitură. Oficialii clubului au ajuns la o înțelegere cu antrenorul Ioan Ovidiu Sabău pentru prelungirea contractului.

Tehnicianul se afla în ultimele luni de contract cu gruparea clujeană, însă deși se înțelesese cu oficialii clubului, amânase pentru moment semnarea documentelor.

Inițial, acesta declarase că va aștepta startul play-off-ului, pentru a decide dacă va fi capabil pentru îndeplinirea noului obiectiv, după o evaluare corectă a lotului.

Anunțul prelungirii noii înțelegeri a fost făcut public de cei de la U Cluj în cursul zilei de luni, 24 martie.

„Clubul nostru a ajuns la un acord cu Ioan Ovidiu Sabău pentru prelungirea contractului scadent în această vară. Antrenorul principal a semnat astăzi noua înțelegere, care este valabilă până la finalul sezonului 2026/2027.

Revenit la U la mijlocul sezonului 2022/2023, primul după revenirea în Superliga, Ioan Ovidiu Sabău a condus echipa spre o finală de Cupa României la finalul acelui sezon, iar ‘Șepcile roșii’ s-au aflat atunci la un penalty de trofeu.

În sezonul 2023/2024, cu Ioan Ovidiu Sabău pe bancă din luna august, U a fost la un pas de calificarea în play-off și a ajuns până în penultimul act din Cupa României”, informează reprezentanții clubului, într-un comunicat oficial.

Vezi și: LPF a anunțat programul etapei a 3-a din play-off – Află ce meciuri vor disputa „U” Cluj și CFR după derby