Vreme extremă: Avertizare de caniculă și furtuni la Cluj

0

Meteorologii au prelungit, marți, avertizarea de caniculă și au emis două informări de vreme instabilă pentru aproape toate regiunile, inclusiv pentru județul Cluj.

Așadar, astăzi valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade. De asemenea, în zonele joase din vestul și nord-vestul țării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile maxime se vor apropia de recordurile absolute ale datei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36…38 de grade.

Totodată, meteorologii au emis, pentru astăzi și mâine, un Cod Galben și unul Portocaliu de vreme instabilă.

Cod Portocaliu – 5 iulie, ora 14.00 – 6 iulie, ora 10.00: în după-amiaza zilei de astăzi (5 iulie), local în Oltenia, în nordul Munteniei și în Carpații Meridionali, apoi și în Banat, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, vor fi averse torențiale, vijelii (rafale de peste 70…80 km/h și izolat 90 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Cod Galben – 6 iulie: valul de căldură se va menține local în Muntenia și în jumătatea de sud a Moldovei, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade.