Vremea va fi frumoasã şi se va încălzi treptat în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, însă în a doua parte a zilei sunt posibile precipitații în zonele montane dar și în restul teritoriului.
Cerul va fi variabil după-amiaza când la munte, izolat, vor fi posibile ploi de scurtă durată și mai mult senin în restul intervalului. Vântul va sufla slab și moderat, local cu ușoare intensificări ziua în zona montană. Dimineața și noaptea, izolat, pe văi și în depresiuni, va fi ceață.
Temperaturile maxime se vor situa între 12 – 24 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 -12 grade Celsius. Temperaturi mai coborâte vor fi în depresiunile din estul Transilvaniei spre 0 grade, unde vor fi condiții de brumă.
Cluj:
- vreme plăcută, cu șanse minime de precipitații și un cer parțial înnorat, iar maximele termice vor ajunge la 21 de grade Celsius, în timp ce minima va indica 7 grade Celsius.
În zilele următoare vremea se va menține caldă, iar temperaturile maxime vor oscila între 21 – 23 de grade Celsius. În weekend șansele de precipitații vor crește în majoritatea regiunilor din județ.
Vezi și:
Accident rutier grav între Bologa și Poieni – Un bărbat a fost încarcerat și transportat la spital
Zile libere 2025 – Cât durează minivacanța de 1 Mai?
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: