Weekend dedicat mirilor la Iulius Mall Cluj

0

În perioada 16 – 18 februarie 2024, Wedding Days va avea loc la parterul Iulius
Mall Cluj, unde expozanții vor oferi soluții personalizate în funcție de dorințele fiecăruia. Anul acesta designerii și organizatorii de evenimente se pregătesc pentru un sezon de excepție cu trenduri noi și ultimele tendințe în materie de nunți și evenimente personale.

Rochii de mireasă tip sirenă sau prințesă, cu detalii dantelate sau simple, perfecte pentru o nuntă boemă sau pentru o petrecere alături de cei dragi sunt o parte dintre propunerile expozanților de la Wedding Days.

Viitori miri sunt așteptați și ei să își găsească costumul perfect compus fie din trei piese, sacou, cămașă și pantaloni, ori o variantă mai elegantă care vine și cu o vestă, dar și alte tipuri de costume.

Ediția aceasta, printre expozanți se regăsesc și serviciile de foto-video, florării, locații de
unde să vă achiziționați verighetele, dar și designeri care vă vor ajuta să vă faceți un
model unicat al invitațiilor, meniurilor sau decoruri de vis pentru un photo corner
spectaculos.