„Zilele Clujului”: A fost alocată suma de 1,4 milioane lei pentru ediția din 2025

0

Anul acesta, pentru Zilele Clujului, consilierii locali din Cluj-Napoca vor aloca suma de 1.400.000 de lei de la bugetul local, pentru organizarea evenimentului. În 2025, „Zilele Clujului” vor avea loc în perioda 22-25 mai. Anul trecut, suma alocată a fost de 1.3 milioane lei. 

Cheltuielile din buget vor fi alocate pentru următoarele:

  • 720.000 lei – prestația artiștilor
  • 300.000 lei – scene și sonorizare
  • 100.000 lei – spectacol drone
  • 110.000 lei – video mapping
  • 95.000 lei – iluminat arhitectural clădiri
  • 75.000 lei – promovare eveniment

Cea de-a 12-a ediție a Zilelor Clujului s-a încheiat cu un succes răsunător și a reunit peste 350.000 de locuitori și vizitatori din toate colțurile orașului. Festivalul a adus o atmosferă vibrantă și plină de energie în peste 40 de locații.

De-a lungul evenimentului, clujenii au avut ocazia să se bucure de diverse activități culturale, sportive și recreative. Piețele, parcurile, străzile pietonale, muzeele și bazele sportive au devenit puncte de atracție pentru toți cei dornici să participe la această mare sărbătoare.

La edițiile anterioare au cântat pe scena din Piața Unirii: Andra, Carla’s Dreams și Compact.

Vezi și: Vremea în următoarele patru săptămâni: temperaturi mai ridicate decât cele normale