Zilele Turzii 2025, anulate din motive economice

1

Primăria Municipiului Turda a decis să anuleze ediția din acest an a evenimentului „Zilele Turzii”, care urma să aibă loc în perioada 29-31 august. Motivele invocate sunt contextul economic dificil și necesitatea unei gestionări responsabile a fondurilor publice.

Anunțul a fost făcut de primarul Cristian Matei, care a explicat că decizia nu a fost una ușoară, dar reflectă o abordare realistă și responsabilă față de prioritățile actuale ale comunității.

„Credem că într-o perioadă în care prioritățile trebuie așezate cu echilibru, este important ca fiecare gest al administrației să reflecte respectul față de contribuabili și față de realitățile momentului”, a transmis edilul.

Costurile estimate pentru organizarea evenimentului se ridicau la aproximativ 1,2 milioane de lei, sumă care va fi direcționată către proiecte esențiale pentru oraș, conform autorităților locale.

Cristian Matei a adăugat că administrația își menține angajamentul de a relua tradiția, „atunci când condițiile financiare o vor permite”, promițând o viitoare ediție „demnă de oraș”.

Evenimentul „Zilele Turzii” este unul dintre cele mai importante momente din calendarul cultural al orașului, adunând anual mii de participanți, artiști și comercianți locali. Decizia de anulare vine ca un semnal al austerității și al reorientării bugetului către nevoile stringente ale comunității.

Vezi și:

„Vamos a la Playa Cluj” revine în 2025 pe Plaja Grigorescu – 10 zile de distracție cu acces gratuit

Rezultatele finale la examenul de Definitivat 2025 – Peste 5.780 de profesori debutanți au promovat

banner