Federația Băncilor pentru Alimente din România a transmis un ghid cetățenilor români pentru a evita risipa alimentară în noul an.
1.Planifică meniul în avans:
- Gândește-te ce vrei să gătești și notează ce ai nevoie să cumperi. Când ai un plan bine făcut, eviți achizițiile impulsive și riscul de a cumpăra prea mult. Un meniu bine organizat înseamnă mai puțină risipă și mai mult timp câștigat.
2.Cumpără responsabil
- „Mai mult” nu înseamnă neapărat „mai bine”. Promoțiile și reducerile tentante te pot face să umpli coșul cu produse pe care nu le vei folosi. Cumpără ceea ce mănânci și mănâncă ceea ce cumperi.
3. Congelatorul este prietenul tău
- Congelatorul este un aliat de nădejde în lupta cu risipa. Fructele prea coapte, mâncarea rămasă după sărbători sau pâinea proaspătă pe care pe care știi că nu o vei termina la timp se pot păstra la rece și folosi mai târziu.
4.Citește corect etichetele
- „ A se consuma până la…” indică o limită de siguranță, mai ales pentru alimentele perisabile. În schimb, „ a se consuma de preferință înainte de…” este doar o recomandare de calitate. Produsele pot fi consumate și după această dată.
5. Îmbrățișează imperfecțiunile
- Fructele și legumele cu mici pete, forme ciudate sau culori neobișnuite sunt la fel de gustoase și hrănitoare ca și cele „perfecte”. Alege-le cu încredere și salvează-le de risipă. În plus, acestea sunt adesea mai ieftine.
6. Transformă resturile în delicii
- Pâinea veche poate deveni crutoane crocante, legumele uitate în frigider pot fi baza unei supe, iar fructele coapte sunt perfecte pentru un smoothie.
7. Petreceri cu mai puțină risipă
- Gătește moderat și ajustează porțiile în funcție de numărul invitaților. Dacă rămâne mâncare, încurajea-ți prietenii să ia acasă. Fiecare farfurie salvată reprezintă mai multă grijă pentru planetă. Sărbătorile nu înseamnă risipă, ci bucurie împărtășită.
Vezi și:
Programul „Vinerea Verde Cluj 2025” continuă să promoveze sustenabilitatea
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: