LIVE Programul IMM Invest, cea mai mare injecție de capital în economia României din ultimii 30 de ani

0

Programul IMM Invest din 2020 a reprezentat cea mai mare injecție de capital în economia României din ultimii 30 de ani. Afirmația îi aparține directorului general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Dumitru Nancu. El participă la o conferință organizată de BCR și transmisă în direct de Via Cluj TV.

Potrivit lui Dumitru Nancu, 10 la sută din mediul de afaceri a beneficiat de finanțările acordate prin intermediul IMM Invest. În total, peste 25.800 de companii au beneficiat de astfel de finanțări.

Practic, potrivit lui Dumitru Nancu, totalul finanțărilor a ajuns la 15 miliarde de lei, adică aproximativ 1,5 la sută din Produsul Intern Brut. Aceste finanțări au contribuit la salvarea a 443.000 de locuri de muncă în anul 2020, un an economic dificil din cauza pandemiei.

Experții estimează că, dacă nu ar fi existat acest program, rata șomajului s-ar fi dublat în România. Programul IMM Invest a avut un impact deosebit asupra economiei. Fiecare leu investit a avut un factor de multiplicare de șapte ori, ceea ce înseamnă că, de fapt, contribuțiile generate la bugetul de stat de investițiile finanțate prin programul IMM Invest au fost mult mai mari decât valoarea finanțărilor propriu-zise.

Pentru acest an, IMM Invest va fi completat de un program destinat fermierilor, Agro Invest. De asemenea, vor fi incluse noi categorii de întreprinderi. Plafonul de garantare a creditelor va fi de 80 la sută.

Autoritările doresc ca de aceste programe să beneficieze aproximativ 57.000 de IMM-uri. Până la finalul acestei săptămâni, urmează să fie semnate convențiile cu cele 21 de instituții financiar-bancare care vor derula aceste programe.