Câte stații de metrou se pot face la Cluj cu 300 de milioane de euro? CE RĂSPUNDE viceprimarul Dan Tarcea

1

Viceprimarul de Cluj, Dan Tarcea, a fost întrebat la Via Cluj TV câte stații de metrou ar putea fi realizate cu 300 de milioane de euro, bani care ar putea fi primiți prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având în vedere că bugetul de care are nevoie acest proiect este de aproximativ 1,5 miliarde de euro.

“Vom primi 300 de milioane de euro, dar aș vrea să privim partea plină a paharului. Pentru că, în momentul în care am promovat acest proiect, cu studiile de fezabilitate, nu aveam asigurată niciun fel de finanțare. Am debutat estimând că vom începe proiectul peste 10-15 ani.

Un asemenea obiectiv are mai multe surse de finanțare, nu are doar una singură. Vorbim despre PNRR, de asemenea sunt discuții la nivel guvernamental ale domnului primar Emil Boc cu prim ministrul Cîțu și ceilalți membri ai guvernului ca acest proiect să aibă și alte surse de finanțare, poate să fie de la bugetul statului sau din fondurile structurale ale Uniuniii Europene, pe exercițiul financiar 2021-2027.

Cu cei 300 de milioane de euro pot fi făcute câteva stații de metrou, îmi este greu să vă spun în acest moment că vor putea fi făcute 5 sau 7 sau 9 stații de metrou. Lucrul acesta va fi stabilit de către specialiști în funcție de banii pe care îi vom primi și în baza studiului de fezabilitate. Studiul de fezabilitate trebuie să fie gata până la finalul acestui an.

Peste 100 de foraje au fost deja făcute pe traseul metroului, pe variantele propuse prin studiul de fezabilitate”, a spus viceprimarul Dan Tarcea. Toate detaliile, în emisiune.

Metroul, gândit cu 19 stații

Primăria Clujului a depus recent o cerere de emitere a acordului de mediu pentru proiectul metroului. Documentația cu privire la întregul proiect a fost publicată pe site-ul instituției, aceasta cuprinzând inclusiv numele stațiilor de metrou.

Ce nume au dat edilii celor 19 stații:

  • Țara Moților
  • Teilor
  • Copiilor
  • Sănătății
  • Prieteniei
  • Natura Verde
  • Mănăștur
  • Sfânta Maria
  • Florilor
  • Sportului
  • Piața Unirii
  • Piața Avram Iancu
  • Armonia
  • Piața Mărăști
  • Transilvania
  • Viitorului
  • Muncii
  • Cosmos
  • Europa Unită